Inapoi

Cosmetică facială

La Mhm Beauty Room găsești cele mai moderne și eficiente terapii pentru întreținerea sănătății și frumuseții pielii tale. Tehnologia și calitatea este asigurată de aparatura certificată și produsă în Uniunea Europeană, marca Dermedics. Astfel iți oferim cele mai bune servicii pentru cosmetica facială.

Mezoterapia virtuală

Mezoterapia virtuală presupune o combinație de electroporație (curent alternativ) și ultrasunete cu o frecvență de 1MHz.

Prin mărirea porilor de până la 400 de ori, mezoterapia virtuală reprezintă una dintre puținele terapii care acționează la nivelul dermului prin introducerea de substanțe active în proporție majoră. Aceste efecte facilitează pătrunderea ingredientelor active până în straturile profunde ale pielii. 95% dintre ingredientele active aplicate ajung în profunzime. Ca termen de comparație, daca aplicați acasă o cremă înainte de culcare, doar 5% din ingredientele active vor ajunge în profunzime.

Oxigen hiperbaric

Terapia cu oxigen hiperbaric,  fiind una dintre terapiile preferate ale Madonei, se bazează pe o tehnolgie spectaculoasă. Sistemul folosește aerul din mediu, care are o concentrație a oxigenului de 16-18%, iar prin intermediul unor filtre speciale îl transformă în oxigen de înaltă puritate (98%). Totodată îl ridică la o presiune de 10-12 bari, de unde vine și denumirea de “hiperbaric”.

Un cocktail de oxigen pur și substanțe cu principii active, alese special pentru a servi problemelor fiecărui tip de ten este difuzat pe piele. Grație spațiilor interstițiale de la nivelul epidermei, substanțele ajung în straturile cele mai profunde ale pielii, traversând bariera epidermică fară durere.

Tratamentul produce un efect de lifting natural și elimină ridurile. De asemenea favorizează hidratarea, redefinește conturul feței, stimulează producția de elastină și colagen, reactivează microcirculația. Oxigenarea pielii înseamnă revascularizarea acesteia, ceea ce presupune celula își redobândește sănătatea inițială, iar pielea devine mai tonică și mai luminoasă.

Radiofrecvența facială

Sistemul de regenerare a pielii bazat pe radiofrecvență este cea mai nouă tehnologie cu standarde ridicate, alternativa operațiilor estetice creată pentru eliminarea și îndepărtarea non-invazivă a simptomelor îmbătrânirii pielii și pentru remodelarea corporală.

Terapia are la bază undele electromagnetice care penetrează toate cele trei straturi ale pielii, energia creată transformandu-se în căldură. În timpul tratamentului, colagenul încălzit la o temperatură de 45 – 60 de grade Celsius începe să-și schimbe structura și să se micșoreze. Aceste modificări termice stimulează secreția fibroblastelor de noi fibre de colagen și elastină, care odată sintetizate, tonifică și strâng pielea, obtinandu-se o întinerire vizibilă a pielii, cu un aspect sănătos și strălucitor pe termen lung, pielea fiind refăcută și ridurile diminuate. Procesul de regenerare și reconstrucție a fibrelor de colagen este denumit neocolageneză. Simultan căldura dizolvă grăsimea subcutanată care este absorbită de organism, favorizând pierderea în greutate.

Hydrablast

Hydrablast este cel mai nou și mai puternic sistem de curățare a tenului.

Tehnologia implică vacuumul care propulsează un flux mare de lichid de curățare pe piele. În același timp sistemul de vacum aspiră murdăria, bacteriile, celulele moarte și lichidele folosite. Hydrablast utilizează lichide pentru procedura de peeling, îndepărtează impuritățile pielii la un nivel profund, dar într-o manieră mai plăcută și mai confortabilă decât sistemele de microdermoabraziune, pentru că nu creează o exfoliere mecanică a epidermei, deci prin urmare nu produce roșeață și iritații.

Sistemul are două containere (pentru lichid curat și pentru lichid folosit), cu lumină albastră anti-bacteriană (sistem foto LED), respectând cele mai înalte standarde de igienă.

Peeling cavitațional cu ultrasunete

Procedura de peeling cavitational cu ultrasunete este o tehnică de curățare eficientă, non-invazivă și non-abrazivă. Acesta combină aplicația vibrațiilor ultrasonice cu efectul curentului galvanic.

Prin intermediul ultrasunetelor se realizează un proces de peeling ce sterlizează, exfoliează și purifică tenul. Totodată se îndepărtează excesul de sebum și celulele moarte ale pielii, fiind un proces total non-iritant.

La Mhm Beauty Room peelingul cavitațional cu ultrasunete este însoțit și de terapia prin lumină, cunoscută sub denumirea de cromoterapie. Astfel, în timpul procedurii, tenul este expus la lumină cu lungimi de unde de 450 nm (albastru), respectiv 650 nm (roșu). Lumina albastră are rolul dezinfectării țesutului. Totodată lumina roșie favorizează regenerarea celulară și activarea microcirculației la nivelul epidermului.

Peeling chimic

Peeling-ul chimic este o procedură dermato-cosmetică ce constă în provocarea accelerată a regenerării pielii, într-o manieră controlată prin aplicarea unor agenți chemo-exfoliatori ce sunt utilizați pentru a acționa asupra diferitelor straturi ale pielii. Acțiunea peeling-ului determină eliminarea straturilor externe superficiale ale pielii pentru a permite regenerarea acesteia, având ca obiectiv stimularea colagenului, elastinei și acidului hialuronic, sporind asfel caracteristicile sale fiziologice și mecanice.

DERMEDICS prezintă o gamă avansată de peeling-uri chimice specifice ce sunt majoritar de origine vegetală (mai puțin acidul lactic). Produsele sunt sigure, eficiente, ușor de utilizat și de controlat, având în compoziție acizi alfa-hidroxi (acid glicolic, lactic sau mandelic) într-o concentrație de 40%. Gama permite tratarea hiperpigmentarii pielii, semnelor procesului de îmbătrânire și a problemelor estetice precum acneea, puncte negre, puncte albe și alte imperfecțiuni.

Citeste mai mult despre peeling-ul chimic AICI.

Urmareste-ne și fii la curent cu ultimile postări pe Facebook si Instagram! Vezi lista de preturi pentru toate servicii noastre!

Make up photo
Inapoi

Contact

0742412241
IASI, Piata Unirii nr. 2 (in spatele Cinematografului Republica)